
Am jucat și eu într-o piesă de teatru la un moment dat

Tot ce trebuie să știi despre I’Velo Urban, primul proiect de bike-sharing automatizat din București
Educația mea a fost construită pe sintagma din titlu. Mereu am crezut că oamenii buni au parte de lucruri bune și mi s-a și dovedit lucrul acesta. Când faci lucruri bune, o să vezi că, la un moment dat, binele se întoarce. Din categoria oamenilor buni și săritori fac parte și colegii de la Kooperativa 2.0, alături de care îmi place să-mi petrec timpul și de la care învăț în fiecare zi câte ceva.
Într-o zi, colegul Mihai ne-a spus că vrea să meargă cu David, băiețelul lui de 10 ani, în Antalya, să facă cu el terapie cu delfini. Nu v-am spus că David are autism și că efortul depus de părinții lui în ultimii ani l-au transformat într-un copil deosebit, care, la o primă vedere, nu se diferențiază de ceilalți copii de vârsta lui. Numai părinții lui David știu cât au avut de muncă pentru a-l învăța anumite lucruri care țin de interacțiunea socială și care nouă ni se par normale, dar copiilor cu autism le ia foarte mult timp să le înțeleagă.
Ne povestea Mihai că după prima terapie cu delfini David a început să vorbească în propoziții mai lungi de două cuvinte și a început să fie curios. Pentru dezvoltarea lui, ceea ce s-a întâmplat la centrul din Antalya a contat enorm, de-aia au vrut să repete experiența. Am vrut să vedem cum îi putem ajuta să-l ducă din nou pe David acolo, iar Cezar ne-a spus că poate lansa o întrebare către Paralela 45. Vestea că cei de la Paralela 45 au ales să asigure transportul cu avionul pentru familia Stescu ne-a picat foarte bine, pentru că acum erau cu un pas mai aproape de terapia cu delfini. Apropo de lucrurile bune care vin la oamenii buni, au reușit să meargă în Antalya, ba s-au și întors de-acolo între timp, cu o mulțime de poze faine.
Referitor la Antalya și la ce se întâmplă prin Turcia, Mihai ne-a zis să nu ne facem griji, că ei, ca turiști, n-au simțit niciun fel de presiune. Închei cu un live de la terapia cu delfini și mă bucur că, atât cât am putut, am pus și eu umărul la această deplasare. :D
Terapie cu delfini Kemer -Antalya
#jurnalautism
#f64
#paralela45
#kooperativa20
#europafmPosted by Mihai Stescu on Friday, September 9, 2016