Muzică 2.0 care merită aprecieri

Orice artist cu picioarele pe pământ ştie că, o dată cu răspândirea online-ului în vieţile tot mai multor persoane, a crescut vertiginos pirateria, astfel muzica lor fiind tot mai puţin vândută pe CD-uri, casete, sau tot felul de alte albume palpabile.

Soluţiile ar fi simple:

1. Îţi continui munca încercând să vinzi şi luptându-te cu morile de vânt.
2. Te adaptezi. Faci în aşa fel încât să mulţumeşti un număr tot mai mare de persoane, iar afacerea ta, ca artist, să nu fie influenţată prea mult.

Prima metodă nu cred că merită prea multe comentarii. Degeaba încerci tu să faci în aşa fel încât să distrugi orice formă de piraterie prezentă pe net. Un YouTube, un Trilulilu şi un site de download al fişierelor media care se găsesc acolo, are oricine. Poate albumul tău nu se găseşte în formă completă pe torrente, sau oDC (dacă mai foloseşte cineva), dar pe YouTube sigur se găseşte.

A doua metodă reprezintă, din punctul meu de vedere, cea mai bună cale prin care-ţi promova muzica, fără să te lupţi (fără succes, bineînţeles) cu pirateria. Am mai spus undeva că apreciez faptul că băieţii de la Şuie Paparude oferă gratuit spre download ultimul lor album.

Şi băieţii de la byron fac aproximativ acelaşi lucru, fiind nevoie să plăteşti albumele lor cu un simplu tweet (sau update pe Facebook).

E imposibil să obligi oamenii să-ţi cumpere un album, dacă îl găsesc gratuit (şi ilegal) pe internet. Pentru că aşa suntem noi, de ce să apreciem munca unor oameni la adevărata lor valoare, când e mai ieftin să ne batem joc de ea?

În orice mediu nou e bine să te adaptezi, ca să-ţi asiguri mai uşor succesul, iar atât băieţii de la Şuie Paparude, cât şi cei de la byron (poate mai există şi alţii, dar nu i-am descoperit eu), se pricep cel mai bine la asta, motiv pentru care au parte de toată aprecierea mea.

Apropo, cei de la byron sunt şi foarte activi pe twitter.

P.S.: O reacţie care mi-a plăcut.

12 Comments

  1. Adi 21 aprilie 2011
    • Cristian Florea 21 aprilie 2011
  2. Ana-triciclete 21 aprilie 2011
    • Cristian Florea 21 aprilie 2011
  3. Pardoseli 21 aprilie 2011
    • Cristian Florea 21 aprilie 2011
  4. Rares Cojocaru 21 aprilie 2011
    • Cristian Florea 22 aprilie 2011
  5. OMUL SIMPLU 22 aprilie 2011
    • Cristian Florea 22 aprilie 2011
  6. Davide 24 aprilie 2011
    • Cristian Florea 25 aprilie 2011

Leave a Reply