Câte trebuie să ştie un advertiser despre un blogger înainte să-i facă o ofertă?
Trebuie să-mi iau bicicletă. Neapărat.
Am fost învăţat să încerc să obţin singur tot ceea ce-mi doresc, asta pentru că am conştientizat la un moment dat că nimic nu mi se cuvine, până când nu muncesc eu pentru asta. Nimeni n-ar trebui să aibă absolut niciun fel de obligaţie faţă de tine pentru simplul fapt că exişti, cam aşa cred eu că merg lucrurile.
Zilele trecute am întâlnit o persoană care, oricum aş lua-o, nu cunoştea principiile astea.
Stăteam la semafor şi aşteptam în mulţime să apară culoarea verde. În timpul aşteptării, un domn, undeva în stânga, îşi aprindea o ţigară. În dreapta era un puştan de vreo 18 – 19 ani, îmbrăcat curăţel şi cu ghiozdan în spate. Probabil venea de la şcoală sau abia terminase cursurile la facultate, nu ştiu exact, dar oricum e irelevant în povestea asta.
Am observat că tipul, văzând că domnul şi-a aprins ţigara, a început să înghită în sec şi, prin gesturile lui, se vedea că îşi face curaj pentru a lua o decizie. Şi-a făcut loc prin mulţime până a ajuns la domnul cu ţigara aprinsă şi, cu o voce tremurândă, l-a întrebat dacă nu cumva ar putea să-i dea şi lui o ţigară.
Domnul s-a uitat destul de ciudat (o reacţie normală, dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine) şi i-a răspuns scurt: „Nu!”. Tânărul a lăsat capul în jos vizibil ruşinat de ceea ce a făcut, apoi s-a făcut verde la semafor şi am traversat.
Mi se pare o mare prostie să ai un viciu precum fumatul şi, pentru că n-ai destui bani încât să-l întreţii, să ajungi să ceri necunoscuţilor ţigări pe la semafoare.
N-am nimic cu fumătorii şi nici cu cei care împrumută de la prieteni sau cunoştinţe tutun atunci când rămân fără, dar cazul ăsta mi s-a părut penibil, iar tipul care a cerut ţigara mi s-a părut lipsit de principii.
Dar poate sunt eu nebun şi nu înţeleg prea bine cum e cu viciile şi principiile.
15 Comments
de la prietenii mei fumatori am invatat ca bani de tigari se gasesc tot timpul
Uite, asta înseamnă să fii în stare să-ţi întreţii viciile, nu cum făcea tipul din exemplul meu.
una e sa le ceri prietenilor, si alta e sa cersesti tiagari la semafor
Mulţumesc pentru completare! Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine.
Tu spui – „Mi se pare o mare prostie să ai un viciu precum fumatul şi, pentru că n-ai destui bani încât să-l întreţii, să ajungi să ceri necunoscuţilor ţigări pe la semafoare.”
Te referi la un viciu ca fiind o alegere. Un viciu prin definitie este ceva ce nu alegi sa ai, este ceva de care incerci sa scapi si nu poti. Poate sa n-ai bani este o alegere in sensul in care te poti duce la munca pentru a-ti procura tigari, dar sa presupunem ca nici asta n-ar fi o alegere. Cersitul este o alegere si una proasta, intr-adevar.
În DEX, viciul are mai multe forme şi nu toate dintre ele reprezintăceva ce nu alegi să ai. Cât despre fumat, eu cred că poţi renunţa, mai ales la o vârstă fragedă.
Niciodata nu am putut sa zic nu (in conditiile in care si aveam tigari) unei persoane care mi-a cerut. Fie ca vorbim de indivizi ca cel din povestioara ta, fie ca vorbim de colegi de liceu sau facultate si chiar de cersetori. Rare sunt momentele cand nu vreau sa dau, insa trebuie sa recunosc ca de felul meu nu cer tigari altora. Prefer sa evit astfel de situatii…
E bine că ai grijă să ai ţigări mai mereu, dar cred că nu e prea ok că nu poţi spune „nu”.
Situaţia asta e asemănătoare cu cea „N-ai un foc?”. Ce bine că nu fumez!
Un foc nu cred că-i chiar atât de anapoda să ceri, că doar nu rămâne bricheta la tine. Dar la ţigări se schimbă situaţia.
tot de la prietenii mei fumatori am invatat ca uneori bricheta ramane
Ai putea să scrii o carte „Învăţături filozofice de la prietenii mei fumători” :))
Din pacate multi fumeaza dar nu au bani de a-si lua tigari, astfel sunt in stare sa ceara de la ori cine. Cel care doreste sa fumeze, sa bea sau orice altceva, ar trebuii sa invete sa munceasca pentru acei bani sau sa renunte la aceste obiceiuri.
Şi mie mi s-a întâmplat ceva relativ asemănător :)). Eram în staţie la Universitate cu ghiozdanul în spate iar pe ghiozdan aveam nişte maimuţoi de pluş. Vine o tipă la mine (cam pe la 30 de ani) şi începe să se roage de mine să îi dau şi ei unul dintre maimuţoi că e înnebunită şi are colecţie :))). Eram gen… WTF!? :)))). Totuşi tind să cred că nu era prea normală femeia…
Trebuia să-i ceri o sumă pe care credeai tu că nu şi-o poate permite şi toate lucrurile deveneau interesante. :))