Am fost în tabără la Gălăciuc (am şi poze, dar nu vreau acum să vi le arăt. Găsiţi pe Google destule) unde am cunoscut nişte persoane din Republica Moldova.
Tabăra a fost organizată special pentru ca noi să ne întâlnim cu ei. Erau adolescenţi de vârstă apropiată cu a mea, majoritatea plecaţi pentru prima oară din ţara lor. Aveau un accent tare amuzant fiind vorbitori de limbă română, rusă, şi (ocazional) un fel de engleză, o gândire care nouă (românilor) ni se pare prostească, dar un suflet mare şi o nevoie şi mai mare de prieteni.
N-am nimic cu acele persoane (sper ca nici ei să nu aibă cu mine), dar vreau să vă întreb dacă nu cumva cunoaşteţi vreo fată din Republica Moldova. Dacă da, voiam să ştiu dacă se epilează pe picioare (nu, nu glumesc). Cred că am atins un subiect delicat, dar pe mine mă cam omoară curiozitatea.
Fetele cu care m-am întâlnit eu (mare parte din ele, că n-am stat să le studiez pe toate), îşi păstrau mica junglă amazoniană pe picioare. Crescută, blondă, frumoasă şi aproape îngrijită.
M-am minunat, bineînţeles, având în vedere că la noi au început şi băieţii să se epileze, iar la ei nici măcar fetele nu cunosc tainele aparatului epilator, cerii, cremelor depilatoare şi alte cele.
Deci nu te-ai întâlnit cu nişte moldoveni, până şi în titlu ai comis-o.
Te-ai întâlnit cu nişte personaje din Republica Moldova ceea ce e cu totul şi cu totul altă chestie.
Moldova e provincia istorică parte componentă a României. Posibil ca moldovenii din România să nu ştie nimic despre frumuseţe deşi mă îndoiesc.
stiam eu ca ceva n-am facut bine, dar sper ca de data asta sa-mi fie iertata greseala. am reparat. acum cred ca e ok.
merci de atentionare :D
Cunosc destule moldovence ca sa spun ca ai avut nefericirea sa le intalnesti pe cele mai putin interesate de partea sa zicem…. estetica. raspunsul meu este: da. se.. de toate. mai ales machiaza, imbraca „din scurt” si mereu cu oglinjoara in poseta.
Păi, accentul e urma celor 60 de ani sub dominație sovietică.
Eu tot vorbesc un fel de engleză, dar cred că se rezolvă cu ceva cursuri :)
Cred că răspunsul la întrebarea ta este că la asemenea tabere ajung fie fete din acelea care nu îşi scot nasul din carte, fie a căror părinţi au relații.
În Chişinău încă nu am întâlnit astfel de probleme :) şi te asigur fetele sunt super frumoase :)
Cati ani aveau fetele? Iar despre frumusetea moldovencelor te gresesti amarnic fratioare, fetele de peste Prut sunt mult peste ale ale noastre, si la frumusete, si la bun simt. Am fost nu o data acolo si ti-o zic din propria experienta. O sa mai cresti si-o sa intelegi :)) mare treaba ca la 13-14 ani nu se epileaza pe picioare. Daca tot ai atins subiectul acesta, te rog sa mergi prin satele Romaniei sa analizezi piciorusele fetelor de 14 ani. S-ar putea sa ai surprize
am zis adolescente de varsta apropiata cu a mea. daca te uitai in pagina „Despre Mine” vedeai ca n-am 13-14 ani
Ia-le urma si mai intilneste-te cu ele peste vreo 2-3 ani! Vei avea surprize! Placute! :)
subscriu ! cele mai frumoase femei din viata mea SUNT din zona aia !!!!
What the …………. m-ai pus pe ganduri…
Titlul articolului l-ai schimbat,dar cel putin la mine,titlul paginii este acelasi „Oare moldonevenii nu stiu nimic de spre frumusete?”
da, uitasem sa schimb titlul paginii. s-a rezolvat. merci de atentionare!
La asemenea tabere vin de obicei tineri de la sate, din familii vulnerabile sau care sunt buni la carte. Eu zic sa mai lasi calculatorul sa mai mergi #prinromania, sunt sate si oameni mai departati de civilizatie decat cei din Moldova. Iar fetele, da, sunt frumoase acolo. Si destepte. E usor a scrie versuri cand nimic nu ai spune :))
Nu confunda fetele de la tara din Moldova – care muncesc de dimineata pana seara si invata romana in familie, cu fetele de la tara din Romania (cele care au mai ramas acolo) care asteapta banii trimisi de parinti / frati / prieteni de peste hotare. Eu am invatat sa ma uit la palmele unei persoane inainte sa-mi dau cu parerea despre „stilist”.
fetele erau fandosite, fardate, imbracate in haine destul de scumpe si uneori cu fiţe. nu e vorba de fete de la tara care trudesc de nu mai pot, ci de fete frumusele, care stiu ce-i ala machiaj sau stat degeaba
mie imi e mila de ele :(
ce te doar pe tine acum 8-|
daca te deranjeaza, nu mai citi :-??
chiar asa?
cunosc si eu persoane din rep moldova da in niciun caz in halul asta:))
da recunoaste: tot moldovencele is cele mai frumoase(ma refer si la alea din tara)
nu pot sa spun „cele mai frumoase”, dar intr-adevar, sunt frumoase.
A ha ha!!! … asta îmi aduce aminte de o fază.
Colegu de apartament era lugu-lugu cu o colegă de serviciu din Barsarabia. O abureşte, o prosteşte şi o aduce acasă să … ştii tu.
O dezbracă treptat, asta voia numa lumină difuză că era timidă, mângâieli alea-alea … Tipa era epilată peste tot, dar peste tot. Numai pe mâini avea tufele din dotare… A rămas ăsta prost. Pe tip l-au oripilat atat de tare manuşoarele că n-a mai putut face nimic.
Şi îmi spunea după aia că o mai studia la serviciu şi venea tipa cu nişte fuste scurte până sub buci, picioarele erau imaculate, mânile păroase.
Tipul era total bulversat…
Da acum sunt in vacanta acolo.Din cate am vazut,sunt ff ff ff dechisite si ff respectuase:D
da, asta-i clar :D
Delicat subiect si cam… ciudatel.
Mie mi se pare normal ca fetele sa se epileze daca este nevoie, indiferent de varsta.
Eu cred că ele cunosc toate modalitatile pentru epilat, dar nu le aplica ori de lene, ori ca nu suporta „marea” durere, daca ne referim la ceara sau aparatele alea la care face reclama toata ziua la tv. Wtf? crema exista, lame si astea nu dor nici pe naiba.
Ma rog, comoditatea asta…
la noi au inceput si baietii sa se epileze pe picioare, iar la ele nici macar fetele nu practica asta…
uai , ce mult imi doresc sa te vad o data… oare cei din republica moldova au televizor?!
ce prost poti sa fii ….hai sa generalizam …. daca treci granita de partea de vest a romaniei si intrebi pe un trecator pe strada ce stie despre romania : sunt tigani– prin asta ti-am raspuns la intrebare tiganule ……nustiu ce ma enervez eu cu voi romanii o tara plina de prostituate si tigani care singuri pe voi nu va puteti suporta !!!!!!!
generalizez? am spus ca toate sunt asa? a fost o intrebare vizavi de ceea ce-am vazut eu. de ce sari asa? cine-i mai prost si mai tigancos la faza asta?
Deci…eu sunt moldoveanca…lasa-ma sa iti spun ca nu ai nici un drept sa te legi de felul in care vorbim noi…si fii sigur ca fetele din moldova stiu foarte bine ce inseamna frumusetea..pot chiar sa te asigur…sa stii ca fiecare tara e diferita iar oamenii la fel…nu ai nici un drept sa faci asa comentarii in privinta frumusetii fetelor…nici tu nici ceilalti…ar trebui sa te uiti la bunele maniere si la suflet…nu la frumusete..picioare sau altceva…asta daca intradevar vrei sa vezi ce fel de persoana e…si repet…in republica Moldova fetele sunt frumoase…toate….dar toate gandesc diferit…si actioneaza diferit..
a-ti exprima opinia este un drept. cum tie ti-am publicat comentariul si te-am lasat sa-ti spui punctul de vedere, lasa-ma si pe mine sa-mi spun punctul de vedere asa cum doresc in articolele mele, da?
ai dreptate…ai dreptul sa iti exprimi parerile..insa n`ai dreptul sa ne critici…asa cum faci tu prin acest articol…cum ti`am mai spus…oamenii sunt diferiti…gandesc diferit si actioneaza diferit… Oare Republica Moldova nu ştie nimic despre frumuseţe?…ceea ce ai vazut tu..sunt doar niste fete din moldova…dar nu le`ai vazut pe toate…si mi se pare foarte urat faptul ca ne critici asa..pe toate…….