Omul ca Windows

Incep tot mai mult sa cred ca omul se aseamana unui Windows.
De ce?
Pai asemeni unui Windows avem ferestre care se deschid si se inchid continuu…aceste ferestre pot fi reprezentate de probleme, griji, nevoi, momente fericite sau orice altfel de momente din viata noastra.
Asemeni Windowsului, cand se aduna prea multe ferestre deschise acesta se blocheaza. Acest moment este descris de noi ca o cadere nervoasa sau o criza. De fiecare data cand simtim ca nu mai putem incepem sa ne descarcam nervii pe cate cineva, sau, mai nou rau, incepem sa ne maltratam sau sa ne sinucidem crezand ca scapam de probleme. Cam asa e si la PC. Vezi ca nu mai merge, ii dai un restart de la buton si s-a rezolvat totul.
Partea proasta este ca la noi lucrurile sunt mai mult decat reale si sunt mult mai importante. Noi nu putem sa „ne dam un restart” pur si simplu si sa scapam de griji. Fiecare dintre noi va trebui sa-si inchida ferestrele treptat si cu grija.
In functie de cat de bine stim sa le manevram, atat de repede si de usor scapam de ele.
De aceea fiecare om trebuie sa stie sa treaca peste greutati si sa stie sa-si „inchida ferestrele” cat mai repede si mai bine cu putinta, cum fiecare informatician trebuie sa stie sa-si incheie programele si sa inchida totul la sfarsit.
Well, daca stam sa ne gandim omul chiar seamana cu un Windows si problemele persista o data cu inaintarea in varsta, cum si Windowsul devine din ce in ce mai sofisticat, cu o nevoie de resurse din ce in ce mai mare, direct proportionala cu diferenta de varsta dintre prima si ultima versiune de Windows aparuta, asa si noi…cu cat devenim mai mari si mai responsabili cu atat avem impresia ca zilele negre nu se mai termina.