România nu-i aşa cum o vedeţi voi. E mai frumoasă de-atât

Acum ceva timp, când încă eram în febra Bacalaureatului, am creat pagina Iubesc Focşaniul, care se dorea a fi un loc în care toţi iubitorii oraşului Focşani să activeze, fie că o făceau printr-un like sau un comentariu, fie că trimiteau o poză, sau că-mi spuneau într-un mesaj despre un lucru cu care Focşaniul se poate mândri.

La început mi-am atras câţiva cârcotaşi de partea mea cu ocazia creării paginii, pentru că lor li se părea că Focşaniul are doar o parte urâtă, aia pe care au încercat de nenumărate ori să mi-o explice. Spuneau şi că, oricum aş lua-o, e greşit ce fac eu, pentru că vorbim de-un oraş care nu are ce arăta, spre deosebire de altele.

Eu am continuat-o pe-a mea, cum că avem ce arăta şi că dacă e vreo persoană căreia nu-i convine ce fac, să-şi ia bagajele şi să plece. Ieri mi s-a mai confirmat o dată că am avut dreptate, iar articolul ăsta nu e doar pentru focşăneni (chiar dacă voi folosi ca studiu de caz pagina despre care spuneam mai sus), ci pentru toată lumea, că fiecare are, cu siguranţă, ceva de învăţat de-aici.

Am postat ieri o poză care arată centrul oraşului amenajat pentru sărbătorile de iarnă din acest an, după o lungă perioadă de inactivitate (că nu am atât de mult timp să mă ocup, dar fac şi eu ce pot), iar reacţiile celor care apreciaseră pagina până în momentul acela m-au uluit până şi pe mine.

România nu-i aşa cum o vedeţi voi. E mai frumoasă de-atât 1 | Cristian Florea

166 de share-uri, 300 de like-uri şi 20 de comentarii, aşa arată statisticile acum (+ încă 103 oameni care apreciază pagina începând de ieri). Iar dacă aveţi răbadare să vă uitaţi peste comentarii, o să puteţi observa că majoritatea sunt lăsate de la oameni plecaţi din Focşani, cărora li s-a făcut dor de el în momentul în care au văzut poza.

Acestea fiind zise, nu voi, cei care mi-aţi zis că pagina asta e degeaba eraţi în target, ci acei oameni cărora le este dor de oraş şi care chiar văd în el ceva frumos.

Aşa e şi cu România: tu o vezi urâtă şi plină de probleme, dar dacă ar fi fost chiar atât de rea pe cât zici tu, crezi că le-ar mai fi fost dor de ea celor plecaţi în străinătate?

Înainte să începi să împroşti cu noroi într-un lucru, întreabă-te cum ar fi viaţa ta fără el şi s-ar putea să-ţi schimbi total perspectiva.

6 Comments

  1. dimitriepirghie 7 decembrie 2012
    • Cristian Florea 8 decembrie 2012
  2. Omega Peter 13 decembrie 2012
    • Cristian Florea 13 decembrie 2012
  3. Larisa 2 decembrie 2014
    • Cristian Florea 3 decembrie 2014

Leave a Reply