România se află pe locul 3 din Europa la obezitatea infantilă, iar eu cred că-i vina părinţilor

Sport Local este partener în acţiunea „Pauza de educaţie fizică” şi, lucrând la articolul în care am anunţat chestia asta, am aflat nişte date care m-au speriat puţin.

pauza de educatie fizica

România, aşa cum ziceam şi în titlu, este pe locul 3 din Europa în ceea ce priveşte obezitatea infantilă, adică 10% din copiii care se prezintă la medic, au greutăţi de adult.

Cauzele principale? Alimentaţia nesănătoasă şi sedentarismul.

Eu aş da vina, scuzaţi-mă dacă greşesc, pe părinţi. Copilul n-are de unde să ştie la 10 ani dacă mănâncă cum trebuie, sau nu. Totodată, n-are de unde să ştie că ar fi grozav să iasă la un fotbal în curtea şcolii în loc să stea şi să joace FIFA dacă vrea să nu mai râdă colegii de faptul că este mai pufos decât ar trebui.

În plus, dacă din copilărie ţi se spune în fiecare zi că nu mănânci destul, că trebuie să termini tot din farfurie sau, mai rău, după ce ai terminat ţi se pune întrebarea „Mai vrei?” de parcă n-ai fi în stare să ceri singur, o să creşti cu gândul că tu ar trebui să mănânci cam cât mănâncă întreaga ta familie (exagerez puţin, ştiu) şi, astfel, o să ţi se dezvolte o poftă de mâncare incredibilă.

În acelaşi timp, dacă părinţii te ceartă zilnic pentru că te-ai fugărit cu un prieten şi ai transpirat, bineînţeles că o să ajungi să nu mai faci mişcare deloc, ca să-i mulţumeşti pe ai tăi.

Rezolvarea, aşadar, la problema obezităţii în cazul copiilor, se rezolvă doar parţial prin programul „Pauza de educaţie fizică” (sau cel puţin aşa cred eu). Până când nu învaţă părinţii cum e cu alimentaţia şi cu sportul, n-o să ne mişcăm de pe acel loc 3 din topul European.

5 Comments

  1. Omega Peter 16 ianuarie 2013
  2. Carmen 22 ianuarie 2013
    • Cristian Florea 22 ianuarie 2013
  3. Vali D 29 martie 2013

Leave a Reply