ING mi-au mai demonstrat încă o dată că merită să le folosesc serviciile
Aseară am discutat despre siguranţa rutieră şi-am plecat de-acolo uimit
Cei care mă cunoaşteţi ştiţi că-s voinic cam cât un pai şi gras cam cât un firicel de iarbă. Cu toate acestea, sâmbătă am de gând să particip la un eveniment intitulat Burta Jos.
Am să-mi dau burta jos preventiv, că nu se ştie cum voi fi peste vreo 10 ani. Voi bicicli alături de ceilalţi participanţi pe traseul Bucureşti – Mogoşoaia – Chitila – Bucureşti, adică vreo 30km pedalaţi cu 12 -15 km/h.
Dacă vreţi să veniţi şi voi, să ştiţi că pe 13 octombrie, la ora 9:30, ne strângem în Parcul Izvor, intrarea dinstre Pod Haşdeu, iar tot ce trebuie să aveţi cu voi este o bicicletă. Sau dacă nu aveţi bicicletă şi nu reuşiţi să împrumutaţi de la niciun prieten, aveţi posibilitatea de a închiria una. Detalii despre asta găsiţi aici.
Aşadar, ne dăm burţile jos sâmbătă?
3 Comments
as participa si eu la evenimente de genul dar in ultima vreme sunt prea lenesa. m-am apucat din nou totusi de mers la sala
Super tare chestia! S-a cam racit vremea, dar nu cred ca se mai poate simti!:P
O să pedalăm şi ne încălzim. Nu contează cum e vremea. :))