Am să hoinăresc prin Piaţa Matache. Aşa, ca studenţii.
50 de like-uri pentru un „Bună dimineaţa” spus cum trebuie
V-am mai spus de câteva ori pe-aici că, de ceva timp, am fost cooptat în echipa Sport Local, iar asta presupune ca din când în când să vă mai stresez cu ce facem noi. Nu pentru că n-am avea pe cine stresa de obicei, ci pentru că sunt nişte chestii atât de faine (că doar sunt şi eu implicat în ele, nu de altceva :))), încât vreau să vă zic şi vouă, ca să nu rataţi nişte ocazii pe care, altfel, le-aţi putea rata.
Am lansat recent o campanie care se numeşte Campionatul Naţional de ştiri sportive şi care, pe scurt, are ca scop strângerea în fiecare judeţ a unui număr de cel puţin 10 oameni, dispuşi să scrie despre sport.
Noi credem că nu tre’ să fii jurnalist sportiv ca să poţi scrie despre sport şi că e de-ajuns să-ţi placă sportul, atât.
La sfârşitul Campionatului, cel mai activ jucător primeşte din partea noastră 100 de Euro, bani cu care o să fie obligat să facă ce vrea el, că doar de-aia îi zice premiu şi nu altceva.
Ideea e că nu poţi presta în Campionat dacă în judeţul tău nu sunt cel puţin 10 membri înscrişi. Deci nu poţi pune mâna pe ăia 100 de Euro decât dacă-ţi mai rogi nişte prieteni să se înscrie.
Acestea fiind zise, înscrierile se încheie pe 15 februarie, iar toate detaliile de care aveţi nevoie se găsesc în spatele acestui link.
Mai era ceva de zis? A, da! Pentru orice problemă, nelămurire, laudă, sau înjurătură pe care vreţi să mi-o adresaţi, ştiţi unde mă găsiţi, nu?
P.S.: Există şi-o campanie pe BlogalInitative despre asta.
4 Comments
Nu ma incadrez deloc in decor, poate apare vreun concurs si pt mine :P. Glumesc
Stai pe-aproape, că cine ştie?
Ati avut o idee geniala..Si o sa incerc sa va ajut cat pot eu…Sper sa avetiun succes din ala bubuitor..
Mulţumim pentru cuvintele frumoase şi pentru ajutor! Sperăm să iasă bine!