Nu-ţi mai pune floating share buttons pe blog. Să-ţi explic şi de ce.
Despre inspiraţie şi geniu
Sunt sigur că am mai dezbătut o dată subiectul acesta pe blog, dar nu am făcut-o atât de amănunţit cum vreau s-o fac azi. O să vorbim puţin despre mail-urile scam, adică acele mail-uri care te fac să ai impresia că ai primit o notificare de la vreun serviciu pe care-l foloseşti, cu scopul de a-ţi fura datele personale şi a le încărca într-o bază de date.
Sunt sigur că ai primit cel puţin un mail de la Raiffeisen, sau de la Banca Transilvania, în care ţi se spunea că trebuie să iei rapid legătura cu ei, deşi nu aveai niciun fel de cont la băncile lor. Acelea erau mail-uri care reuşesc şi azi să-i păcălească pe cei cu conturi la băncile în cauză. Îi trimit pe nişte site-uri care seamănă cu cele oficiale şi, când încearcă să se logheze, or să trimită automat datele de logare persoanei care a conceput mailul. It’s that simple!
Dar cum îţi dai seama dacă mail-ul pe care l-ai primit este unul făcut doar ca să te păcălească? Metode ar fi mai multe. Am să le tratez pe rând.
1. Băncile şi site-urile pe care ţi-ai făcut cont au datele tale personale (măcar numele sau un nickname tot au stocate pe undeva pe-acolo), iar în momentul în care îţi vor comunica ceva, nu se vor adresa cu „Dear customer”, „Dragă utilizatorule”, sau „Hello!”. De cele mai multe ori vor spune „Dragă X”, unde „X” este numele sau nickname-ul tău. Aşadar, de reţinut ar fi faptul că majoritatea mail-urilor importante vor avea numele sau nickname-ul tău în ele. Dacă nu, e foarte mare probabilitatea să ai de-aface cu un scam.
2. Uită-te de unde îţi vine mail-ul. Dacă site-ul băncii este bancamea.ro, niciodată n-o să primeşti un mail de la ei de pe adresa no-reply@noreply-bancamea.ro. În cel mai rău caz, vei primi de la noreply@bancamea.ro, dar adresa de după „@” nu ar trebui să se schimbe niciodată. Vă dau drept exemplu un mail pe care, cică, l-am primit de la LinkedIN.
3. Uită-te unde duc link-urile, dar fără să dai click pe ele. Mail-ul de la LinkedIn pe care l-am primit eu îmi zice că am primit un mesaj nou şi mă îndeamnă să-mi vizitez Inbox-ul, bineînţeles, invitându-mă să dau click pe un link. Cum îţi dai seama dacă un link duce unde trebuie, sau nu? Pur şi simplu ţii mouse-ul pe el (fără să dai click) şi te uiţi în colţul din stanga al ecranului, acolo unde browser-ul îţi arată unde va duce link-ul pe care ţii cursorul mouse-ului, ca în imaginea următoare.
După cum foarte bine se poate vedea în colţul din stânga, link-ul din mail-ul primit de mine duce spre es.strato-hosting.eu, deşi eu, în mod normal, ar trebui să ajung pe LinkedIn.com.
Dacă te uiţi atent la imagine, fix sub „Visit your InBox now” scrie „http://linkedin.com”. Adresa aia apare în momentul în care ţii mouse-ul pe link, dar asta nu înseamnă că acolo te va duce link-ul. E un simplu tag HTML care îi permite celui care a compus mail-ul să scrie orice text vrea el în momentul în care cineva ţine mouse-ul pe un link din mail.
4. Dacă, totuşi, ai dat click pe link, înainte să te loghezi, verifică dacă adresa este corectă. De cele mai multe ori nu suntem atenţi la detalii când citim un mail şi avem tendinţa să dăm imediat click pe link-urile de-acolo, doar ca să vedem mai repede notificările. Înainte să te loghezi pe un site după ce ai dat click pe un link dintr-un mail, uită-te în adress bar, iar dacă acolo nu este scrisă adresa site-ului pe care trebuia să ajungi, înseamnă că ai dat peste un mail de tip scam.
Cea mai sigură metodă ca să te fereşti de mail-urile de tip scam ar fi să intri singur pe site-urile de la care ţi se spune că ai primit notificări, fără să dai click pe link-urile din mail-uri. Altfel spus, dacă eu nu eram sigur că mail-ul de la LinkedIn e scam, mi-aş fi deschis un tab nou în browser, aş fi tastat linkedin.com şi aş fi căutat notificările.
Sper ca tutorialul meu să te facă să priveşti cu atenţie mai mare mail-urile pe care le primeşti şi să te ajute să-ţi păstrezi conturile neatinse de alţii.
7 Comments
mai multa lume s-a plans de mailuri aiurea tip linked in, si sigur nu erau de la linked in…Ce fura astia? contacte?
Da, ar putea fora contacte. În plus, multe persoane au aceeaşi parolă peste tot şi dacă află parola de la linkedin, află toate parolele. :D
…şi tocmai ai divulgat numele a 8 persoane din lista ta de contacte.
Şi asta o să mă afecteze pentru că… ?
Bun articolul … pentru ca acum vin mailuri de la „LinkedIn” maine de la diverse banici si e bine sa stie fiecare cum sa verifice autenticitatea mailului.
Mulţumesc! Sper să fie de ajutor.