Suntem atât de mulţi, că toţi vor să ni se alăture

Emil Boc îşi face blog. Ion Iliescu a făcut-o de mult. Traian Băsescu, are şi el o pagină pe internet, plus un cont de twitter. Vedetele, şi ele, încep să-şi facă bloguri. Tot mai multe persoane mai mult sau mai puţin cunoscute simt nevoia să cucerească internetul făcându-şi publice ideile, prin intermediul unui blog, al unui cont de twitter, sau al unui profil pe Facebook.

Fie că scriu despre sănătate, că povestesc din experienţa personală, sau că urmăresc doar campaniile electorale şi publicitatea, toţi vor să fie influenţi. Vor să ne convingă ce fel de oameni sunt şi să ne lase să le privim şi o parte din viaţa lor personală, în spatele acelei cortine creată de media.

La prima vedere ar putea părea doar o metodă de promovare în online a brandului propriu, dar, pe lângă asta, unii oameni ar părea că se gândesc serios la blogurile lor. Fie o fac în adevăratul sens al cuvântului, fie că îşi ascund aşteptările în spatele unor articole care ar putea părea normale, mulţi reuşesc să ne păcălească, şi-o fac al naibii de bine.

Din punctul meu de vedere, 80% dintre vedetele cu blog urmăresc doar succesul. Altfel spus, vor să-şi consolideze brandul. Vor doar să influenţeze online-ul aşa cum îi influenţează pe cei care privesc ore în şir televizorul, luând în serios toate porcăriile care apar acolo. Multe dintre blogurile şi conturile lor de twitter nici măcar nu sunt întreţinute de artiştii în sine, ci de fani, sau de anumiţi oameni plătiţi să facă asta.

Personal, nu mă interesează ce crede Vasilică din vârful dealului despre cum s-a dus Andrei de la TrupaX la mare. Eu vreau să văd articolul scris de Andrei, că doar n-a fost Vasilică după el. Aiurea este că Vasilică se dă drept Andrei, iar singurii care ştiu asta sunt cei doi.

Iar noi nu facem decât să le înghiţim lor minciunile şi să le transformăm în fantezii. Susţinem oameni care nici măcar nu ştiu să răspundă întrebării „What’s happening?” pe Twitter, dar care se laudă cu o prezenţă al dracului de înfiptă în măduvele internetului.

Şi toate astea cu ce scop? Pentru că suntem atât de mulţi, încât toţi vor să ni se alăture.

7 Comments

  1. MidSuMmEr NiGhT's DrEaM 10 aprilie 2010
  2. Marius Moga 10 aprilie 2010
  3. Andrei 10 aprilie 2010
  4. lordMiTnIcK 10 aprilie 2010
  5. Andrei 10 aprilie 2010
    • Cristian Florea 11 aprilie 2010
  6. Gna 11 aprilie 2010

Leave a Reply