Hai să zburăm! part. 1
Cum promovează internetul prostia?
Ideea a pornit de la concepţia că nu există om care nu ştie să râdă, sau care nu râde. De la oameni care ar râde tot timpul până la cei pe care îi convingem foarte greu să schiţeze un zâmbet, toţi o facem, indiferent de duritatea inimii, psihicului şi chiar de maturitatea de care vrem să dăm dovadă.
Râsul este asociat copilăriei, asta ştim cu toţii. Sau dacă n-o ştim, o deducem. Copiii râd cel mai mult. Probabil o fac pentru că n-au problemele adulţilor, o fac pur şi simplu sau poate pentru că mintea lor generează chestia asta în majoritatea timpului petrecut într-un colectiv. Când creşti trebuie să dai dovadă de seriozitate şi de maturitate şi nu-ţi mai permiţi să te „exprimi” chiar atât de liber în societate.
Spre exemplu, cum ar fi ca un judecător să înceapă să râdă în hohote când îl vede pe inculpat nebărbierit sau îmbrăcat cu nu ştiu ce?
Deşi o parte dintre noi ajungem să gândim matur încă de la vârste fragede, copilul din noi nu poate să dispară indiferent de situaţie. Avem momente în care vrem să privim un desen animat sau vrem să râdem pentru a ne simţi în largul nostru pentru câteva secunde măcar. Aceste lucruri sunt involuntare dar ne prind foarte bine când suntem stresaţi sau înghiţiţi de probleme.
Chiar şi cei mai sobri oameni râd. Deşi este de necrezut, ei sunt fericiţi în felul lor şi-şi mai scot copilul la iveală din când în când fără să-i vadă nimeni sau doar în prezenţa prietenilor foarte buni.
Deşi copilăriile nu constau numai în râsete, sunt de părere că oricine poate redeveni copil pentru câteva clipe indiferent de statutul pe care-l are în societate sau de greutăţile pe care le-a întâmpinat în viaţă. Cred că gândirea matură a unora nu are nicio legătură cu persoana veselă şi plină de viaţă în care s-ar putea transforma oricine, oricând.
Btw, bucuraţi-vă de copilărie cât o mai aveţi şi profitaţi de fiecare ocazie în care zâmbetul ar putea să înlocuiască figura mohorâtă dintr-o zi ploioasă.
19 Comments
:-: ai dreptate…
Cateodata un zambet poate face minuni :X …
asta cu rasu` e de la mine ? :)) .
:)>- . dragut articol . :>
a. :)) .
mi.a venit asa , ca tot vorbeam noi ieri de ras . =] :-:
Nu stiu daca e de la tine, articolul e de mult in draft :-??
da … asta asa e … probabil ce-am vorbit ieri m-a facut sa-l public azi :-??
Foarte frumos articolul.
PS: Te rog schimba linkul la Blogul lui Andrei in . Mersi! :)
De la mine poti citi: Betul zilei – 10 Mai
Asa ne sta noua in fire, ca oameni, sa radem.. :)>-
De la mine poti citi: Uite bre cum ce dea comentarii am..
Thanks!
P.S.: L-am schimbat!
Frumos articol, fiind adevarat desigur :)
De la mine poti citi: Rendere MyBrute
rasul ingrasa, deci ma intelegi tu:))
Rasul e cel mai frumos lucru din lume, din punct de vedere al rasului, daca ma intelegeti.
Tanar, adult, batran toti radem. Important e sa avem cu cine.
De la mine poti citi: Hai la plajă-n parc
foarte frumos !:x…punctul meu vulnerabil,de fapt punctele:copilarie-ras..asta ma duce cu gandul la Olguţa[La Medeleni]..:)..nu vi s-a intamplat sa zambiti sau sa radeti pe strada/in locuri publice si sa se uite cei din jur ca la niste ciudati?..[pe romaneste sa va considere nebuni..]?:(
mi s-a intamplat. Dar ce-mi pasa mie? N-au decat sa se uite si sa ma considere nebun8-}
Eu rad si cand vad un caine mai zbanghiu intr-o lesa, sau un copil care ii spune mamei cate una de chiar nu te poti abtine.
Cu toate astea 90% dintre noi se abtin de la a rade, si merg pe strada cu niste figuri de injunghiati. N-am sa inteleg de ce. Asa cu toate grijile si necazurile, nu zic sa razi cu gura pan la urechi, dar totusi…
De la mine poti citi: Dupa Bloguri versus Badea
Sincer cine uita de copilul din ei pierde foarte mult. Ok, daca sunt judecator sau sunt la job, nu rad atunci. Sunt situatii :). Dar in restul timpului, de ce sa nu dati drumul la copil. Ma distrez, ma bucur de viata, mai incerc lucruri noi si de cele mai multe ori am doar de castigat. Razi mai fraiere :)). Nu stii ce pierzi :))
De la mine poti citi: Cand esti cu nervii la pamant…
Grim,nici pe mine nu ma deranjeaza faza cu nebunia…pe unii da..acesta este unul din motivele pentru care multi nu se bucura de viata[am facut cercetari la nivelul clasei din care fac parte:d..ahh…chiar imi amintesc ca o colega mi-a interzis sa mai rad:))]..in concluzie:radeti cat de mult puteti !:X:))..viata e superba:D..hmm…aa..puteti avea si de suferit..pe mine [tot pe mine:)))]nu ma-ntelege nimeni cand vorbesc ca rad din orice:P8-}=))…
In clasa a IX-a o doamna profesoara mi-a zis ca oamenii maturi uita sa rada. Si m-am gandit la asta: avea dreptate.
De la mine poti citi: Colectia de haine Volkswagen s-a lansat pe piata
@NuPrivi poftim? rasul nu ingrasa:)