10 aplicații utile în vacanță
10 site-uri utile în activitățile de zi cu zi
Marile descoperiri și inovații ale lumii în care trăim au fost făcute de echipe de experți. Deși uneori atribuim o victorie sau o reușită unui singur om, de multe ori, în spatele acelei reușite a stat o echipă de persoane foarte deștepte care au ajutat la acea victorie.
Inventarea becului este cel mai bun exemplu. Cu toții știm că el a fost inventat de Thomas Edison, dar dacă ar fi lucrat singur la acel proiect, probabil n-ar mai fi fost numele lui în spatele acelei invenții, că n-ar fi ajuns la un rezultat bun în timp util. Înainte de Edison, au mai încercat și alții să facă becuri. De fapt, primul om care a făcut un fel de bec este un chimist englez, pe nume Humphry Davy, care în 1809 a legat două fire de o baterie și între acele două fire a pus un conductor care s-a aprins datorită curentului care trecea prin el.
În 1874, doi canadieni pe nume Henry Woodward și Mathew Evans au patentat o invenție de bec incadescent, patent pe care i l-au vândut unui tip pe nume Thomas Edison în 1879. Edison lucrase și în trecut la invenția unui bec și, împreună cu o echipă grozavă de cercetători și ingineri, au reușit în câteva luni să inventeze un un filament care să-i ofere becului posibilitatea de a funcționa vreo 1200 de ore, iar din acel moment becul devenea o invenție atractivă pentru publicul larg. Așa a rămas Edison cu numele de inventator al becului, dar e clar că fără echipele de cercetători care au lucrat înainte la asta nu ar fi ajuns atât de departe.
Ce legătură are povestea de mai sus cu Vodafone și UPC?
Mi se pare că, așa cum a fost în cazul becului (dar și în cazul altor invenții tehnologice), dacă ai mai multe echipe de profesioniști care lucrează cu același obiectiv, reușești avansezi și mai mult în domeniu.
Cât despre Vodafone și UPC, două echipe de experți se transformă într-una singură și împreună au de gând să inoveze atât în zona de servicii mobile, cât și în zona de servicii fixe (fie că vorbim de telefon, internet sau cablu).
Și ambele se pot lăuda cu echipe bune, pentru că amândouă au inovat în România în aria lor de desfășurare.
Spre exemplu, Vodafone este primul care a furnizat serviciile de GPRS (2001), 3G (2005) și 4G (2012). Dar a avut și primul serviciu de call center (1997), prima fundație corporativă (1998), primul serviciu de SMS, a celui de date și fax în 1998, primul sistem de recunoaștere automată a discursului (2014), prima rețea NB-IoT (2018) și prima rețea 5G din România (2019).
În același timp, UPC a fost primul care a lansat televiziunea digitală în România, DVR (2008), HD (2009), 3D (2011) și a internetului de mare viteză (2013).
Iar dacă îți plac statisticile, să știi că Vodafone Grup a preluat operațiunile Liberty Global în România, Germania, Cehia și Ungaria, într-o tranzacție de 18,4 miliarde de euro.
1 Comment
[…] că au finalizat procesul contractual de fuziune dintre cele două companii. Când am scris despre asta, foarte mulți oameni m-au întrebat (pe bună dreptate) „Ce […]