Cum îţi transporţi bicicleta cu trenul

cum transporti bicicleta cu trenulAcum câteva zile mi-am adus bicicleta de la Bucureşti la Focşani pe tren. Pentru că nu ştiam ce presupune acest lucru, i-am întrebat pe prietenii mei de pe Facebook cum se face (pentru că unii dintre ei mai trecuseră prin acest proces), iar răspunsurile au fost care mai de care mai diferite. Până la urmă am reuşit să fac transferul şi pentru că am văzut că foarte multă lume are o grămadă de întrebări referitoare la acest subiect, am hotărât să strâng într-un articol tot ce trebuie să ştii despre asta.

Dacă vrei să iei bicicleta cu tine într-un tren CFR

În primul rând, trebuie să ştii că pe site-ul CFR scrie asta:

Pe toate trenurile se pot transporta gratuit biciclete pliabile/demontabile, la clasa 1 şi a 2-a sau schiuri la vagoanele de clasa a 2-a, ca bagaj de mana, in limita spatiului disponibil.

Iar dacă trenul are vagon special pentru bicicletă (lucru care se întâmplă, de obicei, pe rutele lungi), o să-ţi cumperi de la casă un bilet de 10 lei pentru bicicleta ta nedemontabilă în cazul în care trenul e InterRegio şi un bilet de 5 lei dacă trenul este Regio. În cazul în care trenul cu care mergi are loc pentru biciclete nedemontabile, iar tu nu i-ai cumpărat bilet, o să plăteşti în jur de 2 lei/kg (iar bicicleta ta o să se presupună că are 15kg, indiferent de câte are ea de fapt).

Ca să-ţi dai seama dacă trenul cu care urmează să mergi are vagon pentru biciclete, în momentul în care consulţi mersul trenurilor (fie din carte, fie de pe cfrcalatori.ro), uită-te dacă în dreptul trenului este desenată o bicicletă.

Oricum, având în vedere că este un regulament extrem de prost gândit, are şi nişte breşe. Adică nu scrie nicăieri ce însemană la ei bicicletă demontabilă şi bicicletă nedemontabilă. Altfel spus, dacă scoţi o roată, bicicleta se consideră demontabilă şi demontată şi n-o să fii nevoit să plăteşti nimic dacă vrei s-o transporţi cu trenurile CFR-ului.

Totuşi, ideal ar fi să întrebi un controlor ce faci cu bicicleta înainte să te urci în tren (asta dacă trenul stă mai mult de-un minut în staţie şi ai timp să faci asta). Pe Ariel voiau să-l pună să plătească atunci când s-a întors din Budapesta, deşi i-a arătat controlorului ce scrie pe site-ul CFR. Foarte important ar fi şi să ştii că dacă ai site-ul în faţă şi le demonstrezi că respecţi ce scrie acolo, nu prea au cum să-ţi ceară bani. Iar dacă ei insistă, spune-le că îi plăteşti doar dacă-ţi dau chitanţă pentru banii ăia şi s-ar putea să renunţe la idee.

Cineva mai zicea pe Facebook că ar fi bine să ai pe telefon poze cu bicicleta (sau să ai actele bicicletei) ca să nu creadă controlorii că-i furată. Pe mine nu m-a suspectat nimeni de furtul bicicletei când am adus-o în Focşani. L-am întrebat pe controlor dacă are rost s-o demontez şi a spus că nu-i nevoie. Apoi l-am întrebat unde ar fi mai bine s-o pun şi a zis că pot s-o las unde vreau eu.

Şi când mi-a controlat biletul n-a zis nimic de bicicletă, atât de simplu a fost.

În concluzie, prea mare tam-tam nu e cu luatul bicicletei pe tren, dar e bine să fii cât de cât pregătit.

Dacă vrei să iei bicicleta cu tine într-un tren privat

Dacă tot am hotărât să abordez acest subiect, am zis că nu pot să-l las incomplet. M-am interesat, aşadar, cum e şi cu transportul bicicletelor cu trenurile private. O să vă spun în funcţie de firmă ce şi cum.

Cei de la Regiotrans au cel mai bine pus la punct site dintre toate companiile private de trenuri. Pe site-ul lor sunt scrise următoarele:

Pentru biciclete se încasează tariful tren regio, clasa 2, la distanţa pe care circulă călătorul, posesor al bicicletei, indiferent de rangul trenului.

Practic, plăteşti pentru bicicleta ta cam cât plăteşti şi pentru tine. De adăugat e şi faptul că nu există vagon special pentru biciclete sau bagaje mai mari şi n-o să aibă nimeni grijă de bicicleta ta. Şi nici nu e nimeni obligat să te ajute s-o dai jos.

Pe site-ul Trans Feroviar Călători nu scrie nimic de transportul bicicletelor, dar am sunat la dispeceratul central şi mi s-a spus că transportul unei biciclete presupune cumpărarea unui bilet suplimentar care va costa 50% din valoarea biletului posesorului. Adică dacă tu dai 20 de lei pe bilet, va trebui să mai plăteşti 10 lei şi pentru bicicleta ta.

Din nou, nu există vagon special pentru aşa ceva şi nu e nimeni obligat să te ajute s-o dai jos.

Update: George spune că transportul bicicleteor pliabile prin Trans Feroviar Călători este gratis (el făcând drumul Buzău – Bucureşti – Buzău foarte des cu tot cu bicicletă) şi că vagoanele sunt destul de încăpătoare încât să nu-i incomodezi pe restul chiar dacă ai bicicletă care nu se pliază. // end of update

Cei de la VIA Terra Group nu numai că au cel mai prost site dintre toate, dar când am sunt să întreb cum e cu transportul bicicletelor, doamna de-acolo m-a pus pe hold. După două minute de ascultat muzica aia pusă de ea, mi-a răspuns o altă doamnă.

Am întrebat-o, din nou, cum e cu transportul bicicletelor pe trenurile lor şi mi-a zis că nu ştie să-mi dea un răspuns concret.

Practic, transportul unei biciclete cu VIA Terra Group este un adevărat mister.

Sper că v-a fost de ajutor articolul. Spor la pedalat!

Tags:
    1. ASY luni, 1 iulie 2013, 15:28
      • Cristian Florea luni, 1 iulie 2013, 15:58
    2. alexa ma luni, 1 iulie 2013, 16:54
      • Cristian Florea marți, 2 iulie 2013, 8:43
    3. Adrian Tuchendrea luni, 1 iulie 2013, 17:07
      • Cristian Florea marți, 2 iulie 2013, 8:45
    4. Cristian luni, 1 iulie 2013, 20:48
      • Cristian Florea marți, 2 iulie 2013, 8:46
    5. Radu Mititean marți, 2 iulie 2013, 0:49
      • Cristian Florea marți, 2 iulie 2013, 8:46
      • Ionut luni, 19 august 2013, 15:59
        • Cristian Florea marți, 20 august 2013, 9:52
    6. Catalin sâmbătă, 20 iulie 2013, 13:01
    7. Sossi vineri, 15 iulie 2016, 0:51

    Adaugă un comentariu