Din câte ştiu eu, nu-s un drogat sau un beţivan. Şi nici cel mai prost din curtea şcolii n-am fost

cristian florea, loredana pricopie, cristian china-birtaAzi am participat la evenimentul de lansare al platformei parintibuni.ro, un site făcut în primul rând pentru părinţii care au impresia că greşelile copiilor lor se rezolvă cu abuz fizic sau psihic.

Eu am avut norocul să am o mamă deschisă la minte, calmă, care să-mi explice frumos atunci când făceam ceva greşit şi, dacă alegeam să fac lucrul respectiv, să mă lase să mă conving singur dacă a avut dreptate sau nu. Nu mi-a fost impus niciodată nimic şi nu am fost certat sau bătut vreodată.

Întotdeuana, indiferent de ceea ce doream să fac, mi se răspundea cu „Dacă tu crezi că e bine, dă-i drumul”. Aşa am fost 5 ani la un curs de electronică, am practicat baschet, judo, handbal şi atletism, toate făcute cu plăcere şi cât timp am vrut eu. Aşa am reuşit să-mi găsesc o pasiune pe care să vreau s-o fructific, fără a mă obliga cineva să fac asta. Ştiind că fac ceva ce-mi place şi nu-mi impune nimeni nimic, am învăţat cu mult mai multă uşurinţă tot ce este nou în domeniu şi nu am fost stresat de faptul că n-am să mă ridic niciodată la nivelul aşteptărilor, pentru că obiectivele mi le puneam singur.

N-am fost olimpic şi nici n-am vrut să fiu vreodată. Am refuzat să învăţ materiile de la şcoală la nivel de olimpiadă pentru că mi se părea că aş avea mai multe de învăţat dacă aş desfăşura altfel de activităţi. Am încercat să fiu întotdeauna pe la mijlocul clasamentului când vine vorba de notele din clasă şi mi-a prins extrem de bine, pentru că am avut timp pentru tot ce-am vrut eu.

Nu-mi plac părinţii care îşi obligă copiii să facă ceva şi care, chipurile, investesc în viitorul lor. E bine să-ţi laşi copilul să hotărască singur ce trebuie să facă şi va fi mult mai motivat când va desfăşura anumite activităţi. Mă trezeam dimineaţa la 5:00, mâncam repede, apoi ieşeam să alerg 12 km înainte să înceapă cursurile la liceu (care, de regulă, începeau de la 8:00). Mi-a zis cineva să fac asta? Nu. Era dorinţa mea de a alerga cât mai mult şi cât mai bine. Nici nu vă imaginaţi cu ce motivaţie mă ridicam din pat la ora 5:00. Mama îmi tot spunea că, dacă mă simt obosit, pot să dorm, că nu-i nicio problemă. Vedea cât de mult mă chinuiam şi-şi făcea griji, dar în acelaşi timp mă lăsa ca pe mine, pentru că puteam să-mi dau şi singur seama când sunt prea obosit şi trebuie să mă opresc.

Diferenţa dintre un copil care face un sport (sau orice altceva) pentru că-l obligă părinţii şi unul care face lucrul respectiv de bună voie, este că cel din urmă va fi întotdeauna mult mai motivat să ducă lucrurile la bun sfârşit. Când eşti relaxat şi lipsit de stres într-o activitate, atunci ies cele mai bune lucruri.

Eu fac parte din tabăra celor norocoşi în ceea ce priveşte educaţia venită din partea părinţilor. Mulţi părinţi spun că bătaia înseamnă disciplină şi că fără „să-l altoieşti puţin” pe copil n-o să înţeleagă că tu eşti şeful. Nu ştiu de ce trebuie să fii tu şeful. Tu, ca părinte, ar trebui să fii cel mai bun prieten al copilului, nu şeful lui. Eu n-am fost bătut niciodată şi, din câte ştiu, sunt destul de disciplinat. Şi n-am ajuns un drogat, un beţivan sau cel de care râdea toată lumea la şcoală. Am ştiut să-mi dau singur seama ce nu-i bine să fac. Educaţia se face fără bătaie.

Recent, s-a încheiat o campanie pe Blogal Initiative în care bloggerii erau invitaţi să transmită un mesaj cu care să-i convingă pe părinţi că violenţa nu înseamnă educaţie, aşa cum era pe vremuri. S-au înscris 141 de bloggeri, iar mulţi dintre ei încă mai sunt afectaţi de bătăile pe care le primeau în copilărie. Dacă aveţi timp să citiţi ce-au scris, pregătiţi-vă şi-un pachet de şerveţele.

Lasă un comentariu

11 comentarii

  • Salvati Copiii Romania 23 Apr 2013, ora 15:06

    Cristian, multumim mult pentru sprijinul acordat in cadrul campaniei!

  • psi 23 Apr 2013, ora 16:08

    pe mine mama m-a educat sub imperiul sintagmei: ” tu poţi! dacă vrei să faci ceva… tu poţi, sunt sigură de asta!” şi nu ştiu de ce nu am simţit niciodată plasa de siguranţă şi temerile ei… dar astăzi îi mulţumesc.

    • Cristian Florea 23 Apr 2013, ora 16:52

      Copiii trebuie întotdeauna încurajaţi sau lăsaţi să-şi dea singuri seama când greşesc. Aşa or să ajungă să-şi dorească singuri să fie mai buni. Am simţit asta pe pielea mea.

  • Vali D 27 Apr 2013, ora 00:37

    Adica vrei sa spui ca cei care au fost batuti de mici acum sunt drogati, betivani sau prosti?

    As avea de scris 4 pagini (A4) pe subiectul asta, dar e aproape 12 ceasul…

    • Cristian Florea 27 Apr 2013, ora 08:47

      Nu, n-ai inteles. Vreau sa spun ca daca nu iei bataie cand esti mic nu inseamna ca o sa ajungi un betivan sau un drogat. Unii parinti cred ca bataia e rupta din rai si ca fara ea copilul o ia pe cai gresite.

  • Ana 8 Mai 2013, ora 17:15

    Sunt de acord cu tine si eu sunt total impotriva violentei si impunerii parintilor. Vad parinti cu copii mici care se enerveaza, urla la copil, il scutura , ii da o palma peste fund si te miri ca inca nu s-au oprit din plans si urla pe strada de ii auzi si din casa. Consider ca pana la 7 ani trebuie sa stai cu un ochi la ei si cu unul la tine (sau la sot/sotie) sa ii lasi sa faca ce vor, sa experimenteze sa vada ca nu e bun anumit lucru si a doua oara nu o sa mai faca (ei cred ca invata de frica, eu asa eram daca pateam ceva…de exemplu eu fac parte din generatia de copii care veneau cu paduchi acasa…si vai ce urat mirosea petrolul cu care ma dadea maicamea, asa am invatat sa am grija cu cine ma joc).

    Mama mea a fost din pacate mai mult gospodina decat mama si se ingrijoreaza mai mult decat trebuie, mi-a mai tras cate o palma cand meritam dar nciiodata nu a exagerat (nici cand veneam beata si cica nu ma simtea, dar sunt sigura ca simtea ea ceva da nu zicea).

    Eu cred ca atunci cand e mic trebuie sa ii spui frumos copilului si ii si arati ca nu e bine ce face sau il lasi sa experimenteze. Eu nu am/nu am avut copii nu stiu cum e dar cred ca e greu. Tu esti cazul norocos , dar majoritatea care au fost lasati de capul lor au luat-o razna dar stiu si care au avut parinti stricti si tot la fel au ajuns. Aici depinde de anturaj, de personalitatea lor (tu pari genul melancolico-flegmatic, esti linistit si cuminte by definition :) ..zic asa o chestie generala nu o lua de-a buna) si mai ales de cum s-au comportat sotii unul cu celalalt. Ai mei s-au certat mult si am iesit cu cateva sechele din asta , dar am o scoala, o cariera si mai fac si dansuri pe deasupra.

    Cateodata parintii mai au tendinta sa ne controleze ca suntem cei mai apropiati de ei. Parintii lor au murit sau sunt batrani, fratii au alta viata si noi le suntem cei mai dragi…sau nu…depinde. Asa ca isi varsa frustrarile pe noi ca nu au pe cine fie prin violenta, santaj (asta face soramea cateodata imi scoate ochii cu cat ma ajuta ea) si profita de noi caci alta familie nu avem.

    Eu am decis (am 25 de ani) sa ma desprind de maicamea in sensul in care nu ma mai agit pt pacatele parintilor (de ce sa sufar eu?) dar am sa continui sa fiu o fiica buna (sa o ajut sa o sustin, dar nu sa imi controleze viata). Cred ca e un moment bun in care pot pune piciorul in prag. S-a agitat ca un Pepsi cand i-am zis ca nu imi dau dizertatia anul asta, si asta pt ca nu mai vroiam sa o aud „Lucreaza pt dizertatie” zi de zi in fiecare zi si sa imi ocup timpul cu ceva care imi place (salsa) . Pana la urma ea nu ma mai intretine si nu imi mai poate spune „Dupa ce te-am tinut in scoala” etc…mi se ridica parul de pe maini cand ma gandesc. Nu imi pare rau ca am luat decizia asta , ma simt mai implinita si mai libera.

    In concluzie, sunt multi factori care influenteaza educatia copiilor. Am vazut 2 frati gemeni respectuosi de iti era mai mare dragul sa stai de povesti cu ei si din cate am inteles parintii lor sunt destul de stricti. Cu toate astea stau de povesti in curte la un coniac, se uita la meciuri cu parintii, merg in vacante. deci fii sigur ca parintii s-au ocupat de ei de educatia lor astfel incat sa nu ajunga la droguri si baute.

    Scuze ca am scris atat, dar mi s-a parut ca te-ai limitat doar la cazul tau si nu ai dat mai multe exemple si simteam nevoia sa le scriu aici. (desi probabil am putea face un thread kilometric cu comment-uri pe subiectul asta)

    • Cristian Florea 8 Mai 2013, ora 18:45

      Mulţumesc pentru că ai avut răbdare să scrii ditamai comentariul! Am decis să mă limitez doar la cazul meu ca să-i las pe alţii să vină şi să povestească din experienţele lor. Eu îmi pot da cu părerea doar ca un simplu observator, dar nu ştiu ce se află în sufletul copilului sau al adolescentului.

      Până la urmă, concluzia este cea pe care ai tras-o şi tu: anturajul şi personalitatea te fac să fii mai bun sau mai rău. Şi părinţii contribuie într-o oarecare măsură la personalitatea ta, dar nu cred că maltratându-te te ajută în vreun fel.

      Cât despre dizertaţie, probabil îşi făcea griji ca orice mamă. Şi voia să fii în situaţia în care te poţi descurca singură indiferent de greutăţi. Este o mentalitate pe care comuniştii au introdus-o în minţile tuturor românilor trecuţi de o anumită vârstă: dacă ai absolvit toate studiile impuse de stat, sigur găseşti ceva de lucru. Din fericire, vremurile nu mai sunt ca cele de atunci şi poţi găsi de lucru doar dacă te duce puţin capul şi reuşeşti să-ţi urmezi pasiunea. Până la urmă cred că a acceptat mama ta situaţia situaţia şi şi-a dat seama că tu ştii mai bine ce vrei să faci, că doar faci pentru tine, nu?