Câteva sfaturi dacă vrei să faci conținut pentru YouTube [infografic]
Ai MacBook? Uite o idee de screensaver de la Google
Acum vreo jumătate de an scriam pe blog despre câțiva roboți introduși pe Facebook Messenger și spuneam atunci că poți accesa m.me/CNN sau m.me/WSJ ca să poți primi zilnic știri de pe CNN sau The Wall Street Journal. Sistemul funcționează extrem de simplu: dai click pe unul dintre link-urile de mai sus și se va deschide Facebook Messenger. Apoi apeși pe „Get Started”, iar un robot te întreabă dacă vrei să primești în fiecare zi câteva mesaje cu știri din diferite domenii. În funcție de răspunsurile pe care le dai, te abonezi la știri din anumite subiecte.
Problema era că la CNN sau The Wall Street Journal nu puteai fi înștiințat în legătură cu ceea ce se întâmplă în România, pentru că informațiile lor, în general, nu sunt despre România. Partea bună e că de mâine (1 decembrie, ora 13:00) se vor schimba lucruruile puțin, pentru că Agerpres introduce primul NewsBot românesc, pe care-l vei putea accesa la m.me/agerpres și care te va ține la curent cu noutățile din România. Îmi place că Agerpres investește în a fi la curent cu tehnologia și abia aștept să testez NewsBotul. Pentru moment, acesta va fi disponibil în limba engleză (așa cum scrie aici), pentru a le oferi și străinilor șansa de a se abona la informații despre România. Vom avea și un NewsBot în limba română în perioada următoare.
Apropo, odată cu lansarea NewsBotului, Agerpres lansează și un documentar despre Delta Dunării, intitulat „Tărâmul dintre ape”. Îl vei putea urmări de pe 1 decembrie pe Facebook-ul Agerpres Video sau pe agerpres.ro. Dar până atunci, hai să vezi trailerul:
Tărâmul dintre apeAGERPRES lansează pe 30 noiembrie la sediul ONU, în New York, primul Facebook Messenger NewsBot din România, AGERPRES NewsBot, precum și documentarul video „Tărâmul dintre ape”, o poveste, despre Delta Dunării, spusă de oameni pentru care România va fi mereu… acasă. Documentarul va fi disponibil online începând cu 1 decembrie, pe pagina de Facebook AGERPRES VIDEO și site-ul public www.agerpres.ro
Premierele au loc în cadrul evenimentului organizat de către Agenția Națională de Presă AGERPRES și Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite.Posted by AGERPRES on Tuesday, November 29, 2016
3 Comments
Mersi pentru pont!
Mă bucur că am putut fi util. :D