Cum ţi se schimbă priorităţile când eşti blogger

obiceiuri bloggerÎn trecut, de fiecare dată când trebuia să plec undeva (fie că era vorba de cantonament sau excursie), verificam bagajul de vreo 10 ori înainte să-l pun în geantă şi nu obişnuiam să mă interesez prea mult în legătură cu locaţia unde urma să merg. Dacă ceilalţi hotărau că e bine acolo, însemna că aşa trebuia să fie.

De când am început să iau blogging-ul în serios, am observat că mi s-au schimbat puţin obiceiurile în legătură cu deplasările.

Dacă înainte aveam grijă să nu uit niciun element de vestimentaţie acasă, acum îmi gândesc bagajul în aşa fel încât să stea laptopul în geantă fără să fie chinuit şi, în acelaşi timp, să am acces rapid la el.

Totodată, primele lucruri pe care le pregătesc sunt gadget-urile, deşi nu ele sunt cele care-mi ţin de cald dacă uit vreun pulover sau vreun hanorac acasă. Verific de vreo 10 ori dacă mi-am luat încărcătorul de la laptop, încărcătorul de la telefon şi stick-ul de internet şi nu plec de-acasă fără să ştiu dacă hotelul unde voi sta are conexiune wireless. Ştiu că dacă n-are reţea Wi-Fi nu pot schimba eu nimic în legătură cu asta, dar măcar nu-mi fac speranţe degeaba.

Acum îmi dau seama că şi pescarii, când pleacă pe baltă, au grijă, înainte de toate, de echipament şi abia apoi de obiectele de uz personal. Principiul fiind acelaşi, îmi dau seama că am o scuză destul de bună pentru obiceiurile mele.

Voi ce obiceiuri aveţi înainte să plecaţi undeva?

Cristian Florea
Cristian Florea

🥇 Best Tech Influencer @ Romanian Influencer Awards 2024
🎥 Vlogger pasionat de gadgeturi și tehnologii noi
✅ 15+ ani de experiență în mediul digital

Articole: 4175

12 comentarii

  1. Fascinant, aceleași :))

    Mai întâi pun încărcătoarele pentru telefon, laptop, aparat foto, toate accesoriile pentru ele și apoi haine :D

  2. Eu trebuie doar să iau geanta aparatului ;)) Am înghesuit acolo tot ce îmi trebuie. Acumulatori, încărcătorul, obiectivele, parasolar, filtre. E aşa tot timpul şi de obicei îl „despachetez” doar când fac ieşiri scurte prin oraş, în rest e mereu gata de drum.

  3. Unult dintre cele trei încărcătoare ale telefonului îl ţin în permanenţă fie în buzunarul de la geacă, fie în ghiozdănelul pe care-l tot ţin în spinare. :))

  4. Sunt de acord cu TUDOR, insa indiferent unde as pleca ma „imbrac cu parfum” si iau cu mine telefonul, portofelul si cheile, elemente ce nu au voie sa lipseasca :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *