
Cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani are loc la Mamaia. Hai și tu!

Bara de meniu de pe MacBook: Câteva idei de personalizare
Probabil ai observat și tu prin București, Timișoara sau Constanța că în anumite locuri se află niște clădiri mici acoperite în totalitate cu graffiti. Mie mi-a atras atenția o clădire pe care sunt desenați bicicliști, aflată sub Podul Basarab. Treceam foarte des pe lângă ea și mereu mă întrebam ce caută acolo. E vorba despre cea de mai jos:
Ulterior am aflat că această clădire aparține celor de la Enel și că au transformat vreo 25 de astfel de locuri în artă urbană, înfrumusețând astfel orașul dar, mai important, susținând comunitatea de artiști urbani, pentru că desenele sunt făcute de 30 de astfel de artiști. Și pentru că la edițiile trecute de #bizsmscamp am cunoscut oameni de la Enel, m-am gândit să-i rog să-mi trimită cât mai multe informații despre graffitiurile de pe stațiile lor de transformare, că mi se pare foarte fain ce fac.
Așa am aflat că proiectul a început în 2011, că momentan sunt 3 orașe în care au fost făcute astfel de schimbări (București, Timișoara și Constanța) și că fiecare desen încearcă să spună o poveste a comunității în care se află. Adică acele graffitiuri nu sunt făcute la întâmplare, ci sunt gândite în funcție de locurile unde sunt amplasate clădirile. Așa cum ziceam și în titlu, momentan sunt 25 de astfel de clădiri, cu o suprafață totală de aproape 400 de metri pătrați, iar la înfrumusețarea lor au fost folosite peste 125 kg de vopsea. Hai să-ți mai arăt câteva desene.
Îmi plac brandurile care lucrează la înfrumusețarea orașului și la a aduce un zâmbet pe buzele oamenilor din comunitățile în care activează, iar Enel este unul dintre ele. Partea faină e că vor continua proiectul și 2016 și abia aștept să văd ce iese.
Apropo, dacă vrei să vezi întreaga serie de fotografii cu posturile de transformare îmbrăcate în graffiti, să știi că găsești aici tot ce-ți trebuie.
3 Comments