5 trucuri utile pentru mesajele vocale de pe WhatsApp
Cum parolezi aplicații pe iPhone
Pe 17 mai 2022 va avea loc Microsoft Envision Romania, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din România, dedicat mediului de afaceri. Evenimentul se va desfășura online, iar participarea este gratuită. .
Microsoft organizează acest eveniment de 9 ani de zile și a avut mereu grijă să aducă pe scenă unele dintre dintre cele mai importante voci din mediul de business, dar și reprezentanți ai sectorului public sau ale unor startup-uri românești.
Ce mi se pare util la acest mix este faptul că ne oferă tuturor ocazia de a avea acces la experiența unor oameni conectați direct la inovațiile tehnologice din business și că aflăm direct de la sursă ce a funcționat pentru business-urile lor și ce nu, dar și care sunt direcțiile de dezvoltare din punct de vedere tehnologic de-acum încolo și ce rol joacă securitatea cibernetică în acest proces.
Iar dacă știm ce trenduri ar fi bine să urmărim (sau să implementăm), avem mai multe șanse să ne urcăm în trenul dezvoltării încă de la primele stații.
Speakerii și Agenda Evenimentului
Evenimentul va aduna pe scenă specialiști de la Microsoft, care vor povesti despre cum văd ei viitorul companiilor raportat la dezvoltarea tehnologiei, dar printre invitați găsim și reprezentanți de la BCR, Bitdefender, FintechOS, Profi Food România sau Regina Maria, care vor povesti din experiența proprie despre cum i-a ajutat tehnologia să-și accelereze business-urile.
La eveniment vor fi prezenți și câțiva specialiști în domeniul securității cibernetice, care vor vorbi despre cele mai interesante aspecte din peisajul amenințărilor cibernetice din această perioadă.
Mai jos găsești agenda completă a evenimentului și numele invitaților:
Orange Business Services este partenerul de inovație al evenimentului, iar dacă te-am făcut curios și vrei să participi la Microsoft Envision Romania, tot ce trebuie să faci este .