5 trucuri pentru Google Chrome pe care ar fi bine să le știi
1 șofer din 4 a ațipit cel puțin o dată la volan
Un studiu efectuat de GfK pe un eșantion reprezentat din 1000 de români cu vârste mai mari de 18 ani arată că românii au mai multă încredere în review-urile online decât în opiniile familiei când vine vorba de cumpărarea unui produs electrocasnic.
E un trend pe care-l observ de câțiva ani de zile, după ce am citit un studiu din Statele Unite care ajunsese la aceeași concluzie. Cumva, aș putea înțelege raționamentul din spatele acestui rezultat, pentru că tinzi să crezi mai degrabă părerea despre un produs a unui om care a cumpărat produsul respectiv, comparativ cu părerea cuiva care nu l-a folosit niciodată.
Cu toate astea, dacă ar fi să avem o privire de ansamblu asupra subiectului, ne dăm seama cât de mult ne-a schimbat mediul online. Practic, avem mai multă încredere în ce spun niște străini (niște oameni pe care nu-i cunoaștem deloc și ale căror principii și preferințe nu le știm) decât în ceea ce spune o persoană care e alături de noi la bine și la greu de zeci de ani de zile.
Mai jos puteți vedea două infografice rezultate în urma studiului, cu factorii importanți în decizia de cumpărare a unui electrocasnic mic sau mare pentru români.
Văzând acest trend cred că e foarte important pentru orice deținător de magazin online să-și canalizeze atenția spre a încuraja clienții să lase review-uri online. Ok, studiul de mai sus se referă strict la electrocasnice, dar mi-e greu să cred că review-urile nu sunt importante și pentru alte categorii de produse.
Uitându-mă și la comportamentul meu îmi dau seama că review-urile lăsate de clienți cântăresc foarte mult în decizia de a-mi cumpăra un gadget sau nu și probabil e la fel și în cazul tău, nu?
3 Comments
pentru ca presupunem ca oamenii care au fost interesati de acelasi produs ca noi sunt la fel de inteligenti ca noi, si majoritatea dintre noi ne consideram pe insine foarte destepti, deci presupunem inerent ca si cei interesati de produsul respectiv sunt foarte destepti.
pe cand pe membrii familiei ii cunoastem si stim cat sunt de prosti
Dacă zici tu… :))
[…] și în țara noastră niște studii care spun că românii au mai multă încredere în review-urile online decât în recomandările […]