„Acum apare verdele, da?”

La semafor. Era roşu. O doamnă stătea cu un copil de vreo doi anişori în braţe, iar încă unul de vreo cinci se juca lângă ea. Eu aşteptam pe partea cealaltă a străzii, sfâşiind din priviri omuleţul care parcă nu mai voia să se facă verde. Când a văzut că nicio maşină nu pare să vină, doamna l-a luat de mână pe băieţelul mai de cinci ani, după care au început să traverseze. Reacţia copilului a fost mai mult decât exemplară:

– Mami, dar e roşu.

Iar mama, despre ea nu putem spune prea multe. Cu un aer nepăsător, i-a răspuns, în cele din urmă copilului:

– Acum apare verdele, da?

În sensul că nu contează că e roşu, şi-aşa o dată şi-o dată se face verde, nu? Iar dacă tot nu pare să vină nicio maşină, putem să trecem. Dar dacă venea ambulanţa în viteză? Dacă se împiedica puştiul şi rămânea în mijlocul străzii? Dacă i se descheia şiretul? Iar exemplele pot continua.

Recunosc, sunt momente în care şi eu mai traversez pe roşu. Când mă grăbesc, sau când pişc verdele care clipeşte. Dar când sunt lângă o persoană care m-ar putea avea ca exemplu, mă abţin. Oricât de mult m-aş grăbi, dacă mai stau 50 de secunde la semafor nu se întâmplă nimic, pe bune.

Ce părinţi îs ăştia, frate, care împing un copil în plină dezvoltare la a traversa pe roşu?

Tags:

14 Comments

  1. Serginho 26 aprilie 2010
  2. shmen 26 aprilie 2010
  3. Malina 26 aprilie 2010
  4. A.Dragos 27 aprilie 2010
  5. Alex Dima 27 aprilie 2010
  6. seoslayer 27 aprilie 2010
  7. Marius Moga 27 aprilie 2010
  8. Ramona-Sandrina 27 aprilie 2010
    • Cristian Florea 27 aprilie 2010
  9. Zoly 27 aprilie 2010
  10. Andrei 27 aprilie 2010
  11. Alin Doru 28 aprilie 2010
  12. iulia 28 aprilie 2010
  13. Tudor 28 aprilie 2010

Leave a Reply