A fost ales primul tapster din România. De ce mi se pare important
Support Your Local Bands – trupele mari le ajută pe cele aflate la început de drum să se afirme
Folosesc aplicația Pago luna noiembrie 2017 a anului trecut. Ți-am mai povestit despre ea într-un articol, dar am făcut-o în treacăt, pentru că încă era în perioada de teste pentru mine. De-atunci nu numai că am continuat s-o folosesc, dar au introdus și câteva funcții noi care mi se par utile atunci când vrei să-ți plătești facturile. Hai să vezi despre ce e vorba.
Ce este aplicația Pago
Pe scurt, Pago este o aplicație de smartphone care îți permite să plătești facturile către furnizorii tăi de servicii. Plata se face foarte ușor, pentru că îți oferă posibiliatea de a te loga în cadrul aplicației cu datele conturilor pe care le ai pe site-urile furnizorilor, apoi face o centralizare a facturilor. Practic, te loghezi în aplicație cu conul Enel, cu contul RCS-RDS, cu contul Vodafone și așa mai departe. Apoi ai un panou în care poți vedea toate facturile emise de către acei furnizori pentru tine și ai posibilitatea de a le plăti pe toate în același timp.
Mai mult, funcția mea preferată este aceea de plată automată a facturilor. Pentru fiecare furnizor poți seta ca în ziua X din lună să plătească orice factură emisă până în acel moment, iar Pago face acest lucru pentru tine fără să fie nevoie să intervii.
Am folosit această funcție în ultima jumătate de an, motiv pentru care nu a mai fost nevoie să fiu atent la momentul în care îmi sunt emise facturile de către furnizorii de servicii sau să intru pe site-urile lor ca să le plătesc. Astfel, am câștigat foarte mult timp, doar prin simplul fapt că am reușit să automatizez plata acestor facturi. În momentul de față, Pago are contract cu peste 75 de furnizori din toată țara, deci sigur sunt pe listă și cei care îți furnizează ți serviciile.
Totodată, dacă nu vrei să plătești facturile automat, aplicața îți dă notificări în momentul în care se emit facturile sau în momentul în care datele scadente ale facturilor se apropie.
La ultimele update-uri au adăugat și posibilitatea de a plăti RCA-ul mașinii prin intermediul aplicației, dar nu am avut nevoie de această funcție până acum, așa că n-am testat-o. Totodată, au adăugat și un sistem de remunerație prin intermediul unor bănuți virtuali. Pentru fiecare lucru pe care îl faci în aplicație, primești automat niște monede virtuale, pe care le poți folosi ulterior la plata facturilor.
Dacă vrei să descarci aplicația, o găsești aici pentru iOS și aici pentru Android. Tot mai jos am pus și un clip video care-ți arată cum plătești facturile cu Pago. S-ar putea să-ți fie mai simplu să înțelegi avantajele prin intermediul clipului. :D
4 Comments
Acum am cate o app pentru fiecare, dar voi incerca si Pago sa vad cum e. Multu’ de pont!
Cu plăcere! Să-mi zici cum ți se pare. :D
Salut, a_si vrea sa stiu cum trebuie sa procede da a facturile au destinatari diversi parini mei ;trebuie sa inregistrez 2 conturi pago???
Salutare! În Pago trebuie să te loghezi în conturile furnizorilor de servicii. Deci dacă vrei să plătești și factura ta de la Enel, dar și pe cea a părinților, te poți loga cu ambele conturi Enel în Pago și ai rezolvat problema. 😁