E luni dimineaţa şi totul pare înceţoşat. Nimeni nu mai vrea să audă de el şi parcă şi părinţii l-au uitat. Mama nu mai stă în bucătărie ca până acum să-i pregatească pachetul pentru şcoală, iar tata nu mai vine la el în cameră să-l trezească spunându-i ca a dormit destul. O nouă săptămână zbuciumată începe să-şi facă simţită prezenţa încă de la primele ore ale dimineţii.
A crescut acum. Nici nu şi-a dat seama cum timpul nepăsător a trecut pe lângă el ca apa peste pietrele de pe fundul râului.
De ce totul se schimbă odata cu trecerea timpului? De ce nu putem fi mereu la fel şi de ce nimeni nu ne poate garanta succesul? Sunt doar câteva din întrebările fără răspuns pe care şi le tot punea.
De ce trebuie să ne trezim de fiecare dată din cauza ceasului deşteptător şi să aşteptăm să se termine şi ziua aceasta? De ce nu putem pur şi simplu să ne ridicăm dimineaţă din pat şi să ne spunem: „Astăzi va fi o zi perfectă şi nu vreau să se termine niciodată”. Vrem să trecem peste lucrurile de care ne-am plictisit foarte repede fără să ne dăm seama ca fac parte din viaţa oricărui om. Greutăţi, nevoi, griji, totul vrem să se ducă repede şi să rămână numai bucuriile şi succesele.
Vrem să scăpăm de părinţi ca să fim pe cont propriu dar mai târziu ne va fi dor de ei.Vrem slujba noastră şi colegii de munca alături de care să râdem şi să ne simţim bine, dar dacă tu ajungi sus şi ei rămân pe loc nu mai este totul la fel.
Vrem ceva şi nu ştim ce. Ne învârtim în jurul unui cerc ce se termină odată cu sfârşitul vieţii noastre. Ne dorim de toate şi ne dăm seama într-un sfârşit că alegerile au fost foarte proaste. Vrem să ajungem în centrul cercului şi ne dăm seama unde este calea razei acestuia deabia când ne stingem din viaţă.
De ce centrul cercului nu poate fi mai uşor de atins? De ce ne vine câteodată să renunţăm la tot deşi ştim că n-o vom face? De ce ajungem în momente în care ne-am dori să nu ne fi născut sau ne dorim moartea dacă suntem conştienţi de faptul că avem o menire pe lumea aceasta şi că putem face ceva pentru a scăpa de gândurile negre? De ce?
În ce fel de lume trăim? Care este scopul nostru aici?
Frumoasa demonstratia de introspectie si trista in acelasi timp. Totusi, stii cum e sa iubesti? Iti poti aminti sentimentul cand nu e nimeni langa tine? Iti poti aminti cum e? Daca da, ce mai conteaza ca ne e greu? De ce mai conteaza ca unele lucruri nu au sens sau ca nu mai sunt asa cum le stiam? Ce conteaza ca ai avansat mai repede decat colegii tai atata timp cat ei iti sunt prieteni si tu ii iubesti? Ce mai conteaza ca parintii s-au schimbat si nu te mai strang la piept fara motiv, din moment ce tu ii iubesti?
Nu mai conteaza detaliile. Odata ce invatam sa iubim tot ce avem in jur nu mai conteaza ce si de ce se intampla. Tot ce conteaza e ca putem iubi si intotdeauna vom gasi o metoda prin care sa ne manifestam. Doar prin dragostea neconditionata pentru tot ce e in jurul nostru putem ajunge la 80 de ani ca sa spunem „Ei, am avut o viata frumoasa. Daca e sa mor maine, o sa mor linistit si cu sufletul impacat.”
De la mine poti citi: Esti inteligent?
Sa stii ca ai foarte multa dreptate. Prin iubire putem rezolva mai toate problemele. Sau daca nu le putem rezolva cel putin putem trece peste ele foarte usor;)
e bine sa faci ceea ce vrei…cat poti..cat ai timp
sa te buciri de copilarie, de tot. numai asa poti ajunge in centrul cercului
De la mine poti citi: Costica, dormi?
Bine ar fi sa se rezolve totul atat de usor. Aici depinde si de viziunea fiecaruia dintre noi despre viata si despre cum putem ajunge in centrul cercului. Depinde si cat de mult luptam pentru asta si cat ne dormi sa ajungem acolo ;)
Vreau doar sa CRESC, sa termin cu etapa asta odata, sa SCAP DE SCOALA (sa nu intelegeti ca urasc scoala, doar ca abia astept sa termin), sa ma mut SINGUR, departe de TOAAAATAAA LUMEA 2-3 ani pana sa imi dau seama ca tre sa mai si fac ceva. Sa nu cumosc pe nimeni ca astfel sa nu ma bata nimeni la cap si sa fiu PE CONT PROPRIU. Atunci o sa am TIMP sa ma gandesc la toate. Vreau sa plec de aici, intr-un loc nou, icep alta viata de la ) asa cum o voi gandi EU si nu cei din jurul meu si sa pot sa-mi fac o situatie, sa pot sa-mi CONTROLEZ SINGUR VIATA si sa ii ajut pe cei din jurul meu. Ca de exemplu ma uit la personalitati care au schimbat lumea de exemplu Nelson Mandela, Papa Ioan Paul al II-lea, Einstein etc. si ma gandesc: „uite ma astia chiar au schimbat lumea, si io inca mai stau aici si astept…” Si o sa ajung si eu acolo poate sau macar o sa stiu ca am incercat
si eu imi doresc acum sa trec peste etapa asta si sa ma mut singur si sa-mi port singur de grija. dar cand voi ajunge acolo, mi-e tema ca-mi va fi dor de vremurile astea