Probabil pleci în vacanţă şi vrei să nu fie nicio zi fără ca vreun articol să apară pe blogul tău, sau vrei să scrii ceva care să apară la o anumită dată şi oră. Dacă nu ştii cum, înseamnă că n-ai cotrobăit bine prin WordPress. Probabil n-ai avut răbdarea necesară, sau nu ţi-ai dat interesul.
Fac acest articol pentru cei ca tine, care n-au încercat fiecare butonaş şi link al panoului de administrator din WordPress.
Presupunem că ai scris articolul, ai bifat categoria în care vrei să apară şi ai completat şi câmpul de tag-uri. Dacă ai vrea să apară acum, ar trebui doar să-i dai Publish. Cum tu vrei să-l programezi, va trebui să faci mici modificări.
Deasupra butonului Publish scrie „Publish immediately”, apoi „Edit”. Dă click pe „Edit”.
După cum probabil ai observat deja, poţi modifica orice, de la luna, ziua şi anul publicării articolului, până la ora exactă. Folosind această metodă poţi publica articole şi pe o dată din urmă, sau cu câteva ore înainte să fi scris tu articolul în cauză. Spre exemplu, dacă ai scris două articole într-o zi, dar vrei să atragi atenţia asupra celui care a fost scris prima dată, îl poţi publica pe cel de-al doilea la câteva minute sau ore înaintea primului, ca vizitatorii să ia contact întâi cu primul articol şi de-abia dupa aceea cu celălalt.
Dacă vrei să programezi din timp articolul pentru ziua ta de naştere, o poţi face foarte uşor. De asemena, dacă deja ai scris destul pentru astăzi, poţi programa un articol să apară mâine la prima oră, ca să-l vadă toţi.
P.S.: Acest articol a fost întâi publicat pe grimcris.info
Nu vreau sa fiu rautacios si cred ca probabil ai dreptate cu articolul asta (ca mai sunt si incepatori) insa geez, daca nici asta nu stii….
io nu scriam asta daca intr-o singura seara nu ma intrebau 3 insi cum se programeaza un articol :))
Frumos! Mersi mult de idee, chiar nu stiam ca se poate face asta. Acum pot programa sa se adauge continut cand eu sunt in vacanta.
Spor cu blogul.