Categorie Mulţime

Noi reciclăm sau doar aşa trebuie să pară?

România, de ceva timp este mândră membră a Uniunii Europene. Teoretic, asta ar înseamna schimbări drastice atât în comportamentul nostru cât şi în cel al statului. Asta duce la străzi curate, oameni zâmbitori şi interes pentru reciclare. Ei bine, străzile…

Sigur despre Google e vorba?

Intru în cameră căscând cu gura până la urechi. Aprind lumina şi îmi caut lent ceva de îmbrăcat. Întorc privirea spre pat, unde observ laptopul pe care stă, nemişcat, un plic. Mă apropii ţintind privirea NUMAI spre plic. Îl ridic…

5 minute in mintea ei

Eram atat de aproape de el, doar cativa pasi ma desparteau. Nu stiam cum pot scurta mai repede nimicul care devenea mai profound, la fel ca sentimentele ce ma scufundau. Era un sentiment ca un val. Era un val, un…

Şi-mi aduc aminti când…

Băi, nu ştiu ce-am făcut aseară, ce-am visat sau ce-am mâncat, că mi-a venit în minte (din nou) gândul cum că mai aveam puţin şi dădeam foc hotelului când am fost în Grecia vara trecută. Am zis să facem un…

Aşa, şi?

Deja mă enervează unii. Mă acuză că folosesc de prea multe ori cuvântul „câcat” în articolele mele care şi-aşa sunt de toată jena. De parcă nu mai pot dormi ei noaptea din cauza asta. Adevărat este că, spre deosebire de…

Că tot e duminică…

…şi vă pierdeţi timpul anapoda pe net, am să vă arăt o chestie care mie mi-a mâncat destule ore aseară, dar nu-mi pare rău. Well, dacă îi găsiţi pe toţi sunteţi nişte genii. Dar nu-i veţi şti pe toţi, e…

E chiar atât de important motto-ul?

Stăteam şi urmăream evolutia logo-urilor făcute de neluţu, admirându-i talentul, fără niciun fel de noimă. La un moment dat mi-am dat seama că majoritatea aveau un motto sau un description care punea în valuare (mai mult sau mai puţin) ideea…

Eu v-am mulţumit vreodată?

Nu vreau să fiu linguşitor şi vă rog ca nici voi să nu fiţi aşa, dar sincer am uitat o chestie foarte importantă de când cu blogosfera asta. Concepţia despre mulţumiri a luat naştere în momentul în care SteeL mi-a…

Şi cică toţi aşteptăm vara

Ţineţi minte când spuneaţi pe blogurile voastre că vă cereţi scuze pentru inactivitate pentru că nu vă lasă problemele de la şcoală să vă dedicaţi online-ului? Promiteaţi ca preşedinţii că odata cu venirea verii vă veţi apuca de blogărit mai…

…e Andrei

Cele mai funny persoane, din punctul meu de vedere, sunt copiii şi beţivii. Dacă despre beţivi am mai discutat în numeroase rânduri, cred că a venit timpul să vă povestesc şi o întâmplare în care a fost implicat un copil,…

Dar ce, ţi-e ruşine cu munca ta?

Munca … e ca berea. Începi s-o cunoşti la adolescenţă şi totul se termină când ţi-o interzice doctorul. Şi atitudinea ta faţă de muncă e aceeaşi ca şi cea faţă de bere; mai ales acum, când eşti la o vârstă…