Ştiţi plusul acela verde care se tot aprinde?
Atunci când eşti atât de celebru încât dacă-ţi face cineva o poză devine şi el faimos
Azi e ultima zi de Ideo Ideis [insert sad face here]. Ieri s-au jucat ultimele piese de teatru, iar astăzi au fost două Master Class-uri moderate de Cătălin Ştefănescu.
În primul Master Class au fost invitaţi membrii juriului (Medeea Marinescu, Marius Manole, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu) şi au fost întrebaţi diverse lucruri despre teatru, film şi viaţa personală. Mulţi şi-au pus copilăria şi greutăţile pe tavă fără niciun fel de reţinere. Aşa au câştigat aprecierea şi, dacă-mi permiteţi, lacrimile întregului public. A povestit Ruxa pe îndelete despre lecţiile venite din partea juriului.
Al doilea Master Class l-a avut ca invitat pe Marian Râlea (foto stânga), căruia i s-au pus mai mult întrebări din teatru. Mi-a atras atenţia în mod special întrebarea din titlu: Teatrul e talent sau meserie?
De ce s-a întâmplat asta? Pentru că prin clasa a VI-a am jucat şi eu într-o piesă de teatru. Titanic Vals se numea şi era scrisă de Tudor Muşatescu. Dacă citesc o dată textul sunt sigur că mi-l amintesc. E unul dintre puţinele lucruri pe care mi le mai amintesc de atunci. Rolul meu nu era prea complicat, dar de-atunci am început să mă întreb exact ceea ce a fost întrebat Marian: dacă în teatru ai nevoie de talent sau, ca în majoritatea domeniilor, este o meserie în care perseverenţa îşi spune cuvântul.
Prin clasa a X-a am fost selectat să joc pe post de soldat german într-o piesă de teatru (îmi cer scuze, dar nu-i mai reţin numele) care a ajuns să nu se mai ţină. De fapt, am făcut repetiţii doar de două ori. Nici nu apucasem să învăţăm textul. Persoana care trebuia să-mi fie căpitan, era genul acela de elev care are teatrul în sânge. Când începea să-mi de ordine, ştia să se facă atât de bine înţeles, încât nu puteam să-l refuz nici dacă îmi spunea textul să fac asta. Pur şi simplu rămâneam şi eu uimit de cât de bine îşi intra în rol. Atunci mi-am zis că teatrul trebuie să fie despre talent, că eu n-aş putea niciodată să joc atât de bine.
Răspunsul dat de Marian Râlea astăzi a sunat cam aşa (citat aproximativ):
E meserie. Şi pasiune. Fără pasiune nu există meserie. Fără talent nu există pasiune. Dar teatrul e o meserie. Nu ţine numai de talent.
Într-adevăr, fără talent nu există pasiune. Asta îmi lipsea mie: pasiunea. Adică, pardon, doza aia de talent care să mă facă să fiu atât de pasionat de teatru, încât să-mi doresc să fac din asta o meserie.
Am putea face trecerea de la teatru la ce domeniu doriţi voi şi ajungem la concluzia că pasiunea este cea care stă la baza oricărei meserii. Iar dacă eşti pasionat de ceva n-ai cum să nu te pricepi măcar puţin la acel lucru.
Te invit să citeşti şi „La Ideo Ideis toată lumea învaţă câte ceva” şi, dacă nu cer prea mult, să-mi spui care e răspunsul tău la întrebarea din titlu.
Ideo Ideis este un proiect finanţat de A.F.C.N, realizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului şi sprijinit de Memo Plus ca parte din proiectul „Români frumoşi”. Evenimentul și-a găsit prieteni la Volksbank, Rinf, Millefiori, Illy, H&M, TelDrum, Pro Invest, EuroCar, Aurelian Săndulescu și SC Brain SRL.
Parteneri: Primăria Municipiului Alexandria, Indygen, BORȚUN•OLTEANU, FITS, UNATC, Godot Café-Teatru, Muzeul Județean Teleorman, Societal, WeAreHere, Conciato, Focus pe Germană, Liceul Pedagogic Mircea Scarlat, Catalactica, Consiliul Județean Teleorman, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Teleorman.
Foto: Vlad Imir
